Listă de scuze ca să absentezi de la ore

Ca să ne mai înveselim….

În zilele noastre oamenii fac tot felul de liste: cu cei mai bogați oameni, cu cele mai scumpe mașini, cu cei mai bine plătiți sportivi și lista ar putea continua.

De când a început școala online, am primit o mulțime de scuze de la elevi ca să absenteze de la ore, unele foarte năstrușnice. De aceea vreau să prezint și eu o listă, dar nu știu cum să o numesc, listă de scuze/ listă de minți inventive sau doar listă de neadevăruri (unele)…. Vă las pe voi să decideți. Le prezint în ordinea în care mi le amintesc.

  1. ”Vă rog să mă învoiți că…îmi fată oile! ” Poate că ele nu ar fi putut să fete, (mi-am pus eu problema) dacă elevul nostru nu ar fi fost prezent, pentru suport fizic și…moral. Am fost slabă de înger – cine nu se înmoaie când se gândește la niște mielușei drăgălași – și l-am lăsat.
  2. ”Doamna profesoară, intru în zece minute, că sunt la masă cu familia.” Era ora 13, deci ar fi trebuit să-l înțeleg, dar nu am vrut; eram invidioasă pe el, că tocmai mâncasem și eu, dar singură, așa că l-am amenințat că dacă nu intră la oră imediat, îl pun absent, drept care mi-a răspuns prompt: ”Sunt cu familia. Vin în 3-4 minute. Maxim.” Și a venit.
  3. „Nu pot să intru că tai porcul.” mi-a transmis un altul. Și, ca să-l cred, mi-a trimis o imagine cu un porc pe o frigare, mistuit de foc. Era in ajun de Crăciun, deci omul era îndreptățit la acea scuză. Școala nu arde, rămâne tot acolo unde e, mai bine porcul în flăcări decât școala….
  4. Un elev a intrat la 17 minute după începerea orei. Îl întreb care e motivul: ”A trebuit să spăl cățeii. Părinții mei nu erau acasă și bunica mi-a spus să spăl cățeii.” Iată o treabă care nu suferea amânare. Aici, la țară, mulți oameni au căței. Nu uitați, dragi elevi, cel mai bine e să-i spălați când sunt ore online, te simți bine, ai un sentiment plăcut, chiar chiulești cu drag.
  5. Eram în timpul orei (ora de curs și ora 12- e important) și, la un exercițiu, rog un elev să răspundă la o întrebare. ”Stați, doamna profesoară, mi-a zis el, că trebuie să dau de mâncare la găini. Așteptați 2-3 minute să termin și apoi vă răspund.” Găinile au întâietate și sunt de acord cu asta. Era ora prânzului și pentru ele, nu doar pentru noi. Și, la urma urmei, frecventarea orei de franceză nu asigură aceleași beneficii ca și hrănirea găinilor, cel mult poți învăța cum să spui, în franceză ”ou” și ”găină”, ultimul cuvânt stârnind mereu ilaritatea copiilor.
  6. ”Nu pot intra (la oră). Sunt pe drum”. Asta e, de departe, scuza mea preferată. Drept dovada ca să-mi arate că nu poate participa la oră, un elev mi-a trimis o poză cu….un drum, poză în care el nu apărea nicăieri, deci nu am putut să-mi dau seama dacă el era cu adevărat pe acel drum sau nu. De ce mi-a plăcut scuza? Pentru că, după logica aceasta, te poți scuza la infinit, cu propoziții de genul: Nu pot intra, sunt pe casă/ sunt în pom/ sunt în lumea viselor/ sunt în depresie (ultima e bună pentru mine, restul le puteți folosi voi, la următoarele ore de franceză…..)

P.S.

  1. Nedumerirea mea este: dacă elevii ar fi fost prezenți în sălile de clasă, ar mai fi putut ei să aducă toate aceste ”scuze„?!!!

2. Toate scuzele citate de mine aici au fost prezentate de băieți. Oare ajută această   informație la ceva? Nu știu, totuși m-am gândit s-o menționez.

Prof. Laura Razi

În categoria diverse | Lasă un comentariu

IN MEMORIAM……

Când te gândești la trecut, realizezi că timpul se măsoară nu doar în ani, ci și în amintiri; în momentele luminoase, în întâmplările mai puțin fericite, dar totuși ale tale, în oamenii care făceau parte din țesătura vieții tale. Și așa ajungi să constați că nu mai in-memoriampoți să dai bună ziua cuiva căruia i-ai spus, odată, aceste cuvinte banale de sute de ori. Se împlinește un an de când fostul nostru director și coleg, Tripon Octavian, a plecat dintre noi. Fie ca numele lui să ne rămână încă pe mulți ani un reper în amintirile noastre despre trecut.

În categoria diverse | Lasă un comentariu

Ce v-aș fi spus dacă ne vedeam….

(absolventilor de liceu, promotia 2019-2020, diriginte- Ioana Cătălinoiu)

Dacă ne-am fi întâlnit, la școală, la ultima oră de curs, v-aș fi spus câteva cuvinte, față în față. Situația ne impune să facem altfel. O să vă transmit câteva gânduri ; luați-le ca pe ultime sfaturi ale unui profesor către elevii săi.

Marin Preda spunea: ”Tinerețea e trufie, ea nu e valoare”. Da, ar spune cu trufie Nichita Stănescu :”Sunt tânăr doamnă, vinul mă știe pe de rost/ și ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,/ cum aș putea întoarce copilul care-am fost/ când carnea-mi înflorește și doar uitarea plânge.” (restul citiți voi, că poezia e mai lungă)

Despre partea a doua a vorbei lui Marin Preda, eu aș nuanța, spunând că aveți tot ce vă trebuie pentru a vă demonstra valoarea de acum încolo. Vă doresc să aveți parte de evenimente care să vă înțelepțească, chiar să vă smerească, să vă facă să prețuiți ce aveți și să nu tânjiți după ceea ce vă lipsește.

Dacă trecutul nu vă mulțumește, uitați-l. Alcătuiți-vă o viață nouă în care să credeți.

Învățați să dăruiți, pentru că cel care îi dăruiește celuilalt o parte din timpul său este mai vesel și mai sănătos decât cel care nu privește decât spre sine. Nu uitați că trebuie să riscați pentru a câștiga. Nu mizați pe comoditate și pasivitate. Și, în toate, nu uitați să păstrați echilibrul.

Iată o povestioară care rezumă ceea ce am spus aici – faptul că trebuie să vă implicați și să nu stați pe margine.

Intr-o dimineață, Nasrudin, mare maestru sufi, (sufi este un curent mistic islamic), deci acest maestru Nasrudin, care se prefăcea mereu că e nebun, înfășură un ou într-o pânză, se duse în piața din orașul lui și strigă spre toți cei care se găseau acolo :

-Azi vom avea un mare concurs ! Cine descoperă ce se ascunde în cârpa aceasta, primeste în dar oul care se află înăuntru.

Oamenii s-au privit intrigați și au spus :

-De unde să știm noi ! Cine poate ghici așa ceva ?

Nasrudin insistă :

-Lucrul din panza aceasta are un miez galben ca de gălbenuș, înconjurat de un lichid

de culoarea albușului, care la rândul său se află într-o coajă subțire ce se sparge foarte ușor. Este un simbol al fertilității și ne amintește de păsările care zboară pentru puii lor. Ei bine, cine ne spune ce se află ascuns aici ?

Toți se gândeau că Nasrudin avea ascuns în mână un ou, dar raspunsul era așa de evident că nimeni n-a vrut să se facă de rușine în fața celorlalți. Dacă nu era un ou, ci altceva, mai important, rodul imaginației fertile a sufiștilor ? Un miez galben putea să însemne un soare, lichidul din jurul lui era poate un preparat de alchimie. Nu, nebunul acela vroia sa râdă de cineva.

Nasrudin a mai întrebat de două ori, dar nimeni nu a riscat sa spună ceva nepotrivit. Atunci el desfăcu pânza și arătă tuturor oul :

-Toți știau raspunsul, afirmă el, dar nimeni n-a îndrăznit să-l traducă în cuvinte.

Așa e și viata celor care nu au curajul să riste. Soluțiile ne sunt oferite generos de Dumnezeu, dar unii caută mereu explicații mai complicate și sfârsesc prin a nu face nimic. In ce mă privește, vă doresc să știți ceea ce aveți de făcut atunci când momentul va sosi.

prof. Laura Razi

În categoria diverse | Lasă un comentariu

Căci toate îți sunt de mirare…

Cuvîntul ”școală” provine din grecescul ”skhola” sau din latinescul ”schola” și are semnificația de ”timp liber, filosofie, loc pentru lectură.”Astăzi școala a devenit un loc unde nu se mai citește.

Mă întâlnesc zilnic cu elevi care nu știu să vorbească, incapabili de a-și exprima gândurile și sentimentele, care nu au păreri, preferințe, dorințele lor fiind limitate mai degrabă la ceea ce pot spune decât la ceea ce vor. Acest lucru e consecința lipsei educație prin lectură. Recent, am citit un interviu cu Livia Bodea, director general al editurii Humanitas, care spunea că sunt …”oameni pentru care cărțile, cititul nu există. Vocabularul lor e limitat la câteva cuvinte și la foarte multe interjecții, prin urmare și accesul lor la lume e teribil de precar. Ai atâta acces la lume câte cuvinte ai să o reprezinți. Pe coloana cealaltă se află cei care pot să îți vorbească preț de 30 de pagini despre cum cade o frunză îngălbenită dintr-un copac, toamna.”

A citi e un efort pentru cel care nu consideră lectura ca un instrument de cunoaștere. ”Întregul scop al educației este să transforme oglinzile în ferestre” spunea Sidney J. Harris. Ce să înțelegem din asta? Dacă te uiți într-o oglindă nu te vezi decât pe tine, dar dacă te uiți pe fereastră poți vedea întreaga lume. Adică nu rămâi limitat la propriul eu, ci te deschizi, te depășești, te îndrepți în alte direcții, observi, cunoști, pui întrebări, afli răspunsuri – care-ți pot aduce noi întrebări –  și descoperi cât de puțin știi, de fapt. Iar desăvârșirea nu ți-o afli în pagina de facebook a unui computer, unde vocabularul e mărginit la câteva (foarte puține) zeci de cuvinte, ci în foile unei cărți ce reprezintă în sine un univers.

Mi-a plăcut ce spunea Picasso: ”Computerele sunt inutile. Ele nu fac decît să ofere răspunsuri.” Iar eu adaug: răspunsuri la ce, dacă tu nu ai învățat, mai întâi, să pui o întrebare, să exclami, să te miri, să visezi?!  (”Pot să stau uneori în faţa unui copac cu ochii deschişi şi să-l şi visez în acelaşi timp. Şi să prefer să-l visez.” Nichita Stănescu)

Ideile de mai sus mi-au fost inspirate de lipsa de curiozitate a elevilor din clasa a XII-a, cărora le predau. M-a îngrozit pasivitatea pe care am constatat-o la ei, precum și lipsa dorinței de perfecțiune, de a face ceva la modul serios, integru, de a fi atenți la detalii, de a-și proiecta viitorul. Aș vrea să le pot insufla mirarea lui Nichita Stănescu, unul din poeții români cei mai inventivi în limbaj – ”Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!” sau ”Noi, locuitorii acestei secunde…” Citiți-l, e o încântare.

Închei cu un poem pe care l-am găsit pe un site, intitulat chiar așa: De mirare.

Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare…

prof. Laura Razi

În categoria diverse | Lasă un comentariu

Rămâi cu bine, domnule profesor!

Pe data de 8 noiembrie 2019 a trecut în neființă un mare dascăl al Liceului Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău: domnul profesor Tripon Octavian Ioan.

Timp de 42 de ani a slujit cu pasiune această școală, care i-a fost unicul loc de muncă. Timp de 18 ani, din 1998 și până în ianuarie 2013 a fost directorul liceului tehnologic. După pensionare a fost membru în Consiliul de Administrație al școlii, din partea Consiliului Local al Comunei Suplacu de Barcău.

Datorită longevității carierei sale, a lăsat urme vizibile în sufletul tuturor celor care l-au cunoscut. A format zeci de generații de elevi, a fost mentor și model pentru zeci de profesori și a știut să prețuiască vocația de dascăl, prin felul în care și-a exercitat-o: aproape de oameni, cu zâmbetul pe buze, mereu optimist și cu credința că lucrurile vor merge bine și că problemele pot fi depășite.

Vestea morții sale i-a îndurerat pe toți cei care l-au cunoscut. Pentru caIMG_4868 copy copy - Copydrele didactice de la Liceul Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău, d-ul Tripon Octavian va rămâne mereu în memorie ca profesorul prin excelență, care s-a dedicat copiilor, școlii și valorilor umane: pasiune, dăruire, generozitate, optimism.

Rămâi cu bine, domnule profesor!

„Cei mai mulți oameni sunt precum frunzele care se scutură, plutind și rostogolindu-se până la pământ. Alții însă, câțiva la număr, sunt ca stelele cu traiectorie fixă, neatinse de vânt…” (Hermann Hesser)

Cu respect și cu durere în suflet, cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău.

În categoria diverse | Lasă un comentariu

Elevul există?!

Cine nu a auzit de regele Midas? Un rege grec care a avut o dorință măreață, la prima vedere, dar ale cărei urmări nu le-a știut prevedea. Pe scurt, și-a dorit ca tot ceea ce atinge să se transforme în aur. Era bogat, dar ceea ce avea nu-i era de ajuns. A vrut mai mult. Dorința i  s-a împlinit. Tot ce atingea devenea metal prețios. Bucuria i-a fost de scurtă durată: când i s-a făcut foame și a observat că mâncarea și băutura se transformau, la rândul lor, în aur, a realizat ce dorință împovărătoare își pusese, astfel încât a renunțat la ea.

Avem și noi profesorii, o ”vocație” (a se citi ”obligație”)  – ca tot ceea ce realizăm să se transforme în hârtie. Planificari, teste, schițe de lecții, fișe de interasistențe, programe școlare, fișă cu orele suplimentare, portofolii personale sau ale elevilor, proiecte școlare sau extrașcolare,  tabele cu elevii, cu cadrele didactice,  cu resursele materiale, cu navetiștii, cu bursierii, cu echipele sportive, cu premianții, cu participanții la olimpiade ori concursuri, cu elevii de la orele de pregătire suplimentară, cu copiii cu CES…..mai vreți? Nici pe departe lista nu s-a terminat. Facem procese verbale pentru orice lucru mărunt, aprobăm liste peste liste, facem decizii pe care le înregistrăm în registrul de ieșiri-intrări, care la rândul lui a fost înregstrat într-un alt registru de ieșiri-intrări, iar toate registrele de ieșiri-intrări le înregistrăm, la rândul lor, într-un alt registru de ieșiri-intrări, ca să le ținem evidența… Punem afișe, anunțuri, tabele, liste, semnăm în neștire, ca oameni importanți ce suntem, care ne asumăm toate aceste nimicuri care ne abat de la scopul educației. Abia mai avem timp să mai facem un plan de lecție, nu de alta, dar hârtia bate totul. Trăim sub umbrela sintagmei DOVEZI ALE ACTIVITĂȚII. N-ai dovadă, n-ai activitate.

Astăzi mi-am permis ca, timp de 10 minute, în cadrul orei de limba franceză, de  la clasa a XII-a, să prezint o carte specială, Oscar și tanti roz, a cărei lectură reprezintă o lecție deosebită de viață. Dacă-i întrebați pe copii, vă vor spune că așa este. Dar nu e consemnat acest lucru nicăieri; deci, nu există. Pot să vă spun, în această logică obtuză,  că am făcut atâtea lucruri care astăzi nu mai există! Am preferat doar să le fac și ele să rămână în sufletul și mintea copiilor. Dar nu e de ajuns. În ziua de astăzi suntem cu toți harnici secretari, producători de hârtii dintre cele mai felurite, cu antet și fără, tip portret și tip vedere, cu rubrici și fără rubrici, cu poze, cu grafice, cu coloane, cu date statistice, cu obiective și ținte de atins, alb-negru sau color, etc, etc, etc….. În toate acestea, unde este elevul? Cum unde? E un număr pe hârtie, un nume într-un tabel și semnătura sa confirmă că el există. Da, elevul există. Numai că noi nu-l mai vedem, de sub maldărul de hârtii sub care ne-am afundat.

(Acest articol reprezintă o opinie personală.)

prof. Laura Razi

În categoria diverse | Lasă un comentariu

Educația creativă

Avem o zi – 5 octombrie –  în care să ne gândim, mai mult ca-n alte zile, la educație. S-au spus și scris multe despre asta. Celor interesați despre acest subiect le recomandăm cartea lui Sir Ken Robins, ”O lume ieșită din minți. Revoluția creativă a educației”, din care vă prezentăm câteva idei, pentru a vă  stârni interesul. Cartea pledează pentru o educație bazată pe creativitate și inovație.

1.Omul de mâine.”Pe măsură ce lumea se mișcă tot mai repede, organizațiile de pretutindeni spun că au nevoie de oameni care să gândească creativ, să comunice eficient și să lucreze în echipă: oameni care să fie flexibili și care să se adapteze repede oricărei situații.”

2.Creativitatea și inovația. Creativitatea este ”punerea la lucru a imaginației… imaginația aplicată”. Inovația este, la rândul ei, ”creativitate aplicată”.  Predarea creativă presupune trei pași: încurajarea, identificarea, dezvoltarea. Experimentarea greșelii face parte din procesul de creativitate, după cum credea și Einstein: ”Cine nu a făcut niciodată vreo greșeală, înseamnă că nu a încercat niciodată ceva nou.”

3.Despre adolescenți. Există dovezi că ritmul circadian al adolescenților este diferit față de cel al adulților. Conform unor cercetători din Oxford, Marea Britanie, ”activitatea cerebrală se desfășoară cu două ore în urma celei a adulților[…] Adolescenții se trezesc târziu nu pentru că sunt leneși, ci pentru că așa sunt programați biologic. Permisiunea ca adolescenții să înceapă cursurile la 11 a.m. ar avea un impact profund asupra procesului de învățare.”

4.Programa școlară. ”Programa școlară tradițională ignoră în varii forme dezvoltarea abilităților soft, precum capacitatea de a empatiza și de a asculta activ.”

5.Scopurile educației. Educația are trei scopuri majore: un scop personal – să dezvolte talentele și sensibilitățile individuale ale elevilor; un scop cultural – să le aprofundeze înțelegerea despre lumea care îi înconjoară; un scop economic – să îi ajute să își câștige existența și să fie productivi din punct de vedere economic.

6.Esența educației. ”Esența educației este relația dintre profesori și elevi. Dacă elevii nu mai învață, nu mai este educație. Sarcina educației nu e aceea de a preda materii, ci de a preda elevilor.[…] Nicio școală nu e mai bună decât elevii săi.”

7.Cultura organizațională. Cultura unei școli constă în programa școlară, în stilul de predare, în formele de evaluare, dar și în valori, ambianță, ton și relații.

8.Cheile viitorului. „Educația și pregătirea profesională sunt cheile viitorului. O cheie poate fi rotită în două direcții. Rotiți  într-o direcție și veți bloca viitoarele resurse; rotiți-o în cealaltă direcție și veți debloca resursele, iar oamenii se vor regăsi pe ei înșiși.”

prof. Laura Razi

În categoria diverse | Lasă un comentariu

Lost and found

Fiecare părinte ține minte ziua de naștere a copilului său și și-o amintește sau o sărbătorește cu drag, indiferent cum îi este copilul: bun sau rău, sănătos sau bolnav ori cu un oarecare handicap, prezent sau absent. Așa și educația – cu bune sau cu rele, la 5 octombrie e sărbătorită cu fast. Nu putem spune cu exactitate cui se datorează cele rele și cele bune, cine pe cine păgubește: noi, profesorii, pe doamna Educație, căreia, cu vajnică voință și consens, i-am putea conferi o oarecare perfecțiune (ca sistem) sau educația pe copii (pentru că nu e capabilă să satisfacă nevoile multora dintre ei, reușind astfel să le devină indiferentă)?

Nu că educația n-ar avea punctele sale tari – acest lucru e în afara oricărei discuții – doar că haina cu care e înveșmântată e lipsită de strălucire și doar cei care au perseverența de a strânge din dinți și de a o strânge în brațe (precum prințesa cea frumoasă căsătorită cu broscoiul cel urât) au șansa de a vedea ce se ascunde dincolo de cenușiul ei: o lume vie, populată de oameni și idei, în care literele, fracțiile și formulele, definițiile și schemele de tot felul se împletesc cu zâmbete și cu lacrimi, cu eșecuri și încurajări, cu speranțe și întrebări – istețe sau stupide – cu dorințe și oportunități  și multe altele…  Un  talmeș-balmeș ale cărui piese de puzzle reprezintă tot atâtea probe prin care copilul de azi își poate construi viitorul de mâine. Precum Făt-Frumos din basme, care era mereu supus la tot felul de încercări, a căror îndeplinire îi aducea, la final, mâna prințesei și tronul împărăției.

Parafrazându-l pe filosoful Constantin Noica, ce credea că filosofia te învață să gândești și îți dă direcția adevărului, iar nu adevărul, tot așa, se poate spune că școala îți dă direcția viitorului și te lasă pe tine să-l construiești sub ce formă alegi tu.

Știu sigur că adolescenții  ar aprecia mai mult ceea ce spunea profesorul și filozoful Nae Ionescu (e mult mai puțin abstract și ajunge mai repede la mintea lor): ”Școala e bună, cu condiția să n-o iei în serios.” Subscriu, dragi colegi adolescenți , pentru că nu școala e cea pe care trebuie s-o luați în serios, ci pe voi înșivă! Ea nu reprezintă decât un mijloc care să vă ducă spre sinele vostru. Și atunci când vă veți descoperi cu adevărat, când veți înțelege că viața vă provoacă și că voi nu știți cum să ripostați (fight back- sună mai bărbătește în engleză), vă veți gândi la Făt-Frumos  și vă veți căuta ajutoare prin jur. De ce n-ar putea fi – zic și eu- profesorul mârțoaga cea bătrână dar vajnică la călărit, de ce n-ar fi cartea, caietul și mult iubitul internet, obiectele pe care să le aruncați în spate ca să puneți o distanță între voi și balaurii contemporani – Groaznica Indiferență, Fioroasa Plictiseală, Dulcea Lene de Luni, Marți, Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă, Duminică ( ultima e de spiță nobilă și are titlul cel mai lung)?

Ehe, dar care e recompensa, o să mă întrebați acuma? Nu știu, căutați adânc  în fundul sufletului vostru,  acolo unde scrie Lost and found (”Obiecte pierdute”, pentru cei ce nu cunosc engleza): o să descoperiți ceva ce nici nu știați că ați pierdut.

prof. Laura Razi

În categoria diverse | Lasă un comentariu

ȘCOALA ALTFEL , activități ALTFEL

Avem bani. Cum să ne  facem un buget? Cum să ne calculăm cheltuielile și veniturile? Cum să utilizăm un card ? Sunt întrebări la care copiii claselor a II- A, a IV-a A și a IX-a A au aflat răspunsuri în cadrul unei activități privind educația financiară, derulate în cadrul săptămânii ”Școala altfel”, de la Liceul Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău, în perioada 26-30 martie.

Elevii din fiecare clasă au fost împărțiți pe echipe și au primit o sumă de bani cu care să cumpere diferite produse alimentare ( dulciuri, fructe, produse de patiserie, mezeluri, legume). Pe traseu, ei au trebuit să respecte anumite condiții: să cumpere doar din magazinele stabilite, să ceară bon fiscal, să cheltuie integral suma primită, să se încadreze într-un timp stabilit anterior și să aibă un comportament decent pe durata realizării sarcinii.

De asemenea, elevii l-au avut ca invitat pe domnul Roșan Gabriel, director BCR la filiala Șimleu-Silvaniei, care le-a prezentat cardul bancar, modul de utilizare a acestuia și cum poate fi prevenită pierderea sa.

Într-un cu totul alt registru, elevii mai mari, din clasele a XI-a A și a XII-a A, s-au aflat față în față cu bunătatea. În cadrul activității intitulată ”Fă binele pentru nimic”,ei l-au avut ca invitat pe domnul Viorel Pașca, din localitatea Dumbrava, a cărui meserie este cea de ”făcător de bine”, căci în grija sa se află 290 de persoane foarte bolnave sau abandonate de familiile lor și chiar de societate. Acestea locuiesc în 10 case, ale căror costuri sunt susținute integral din donații. Circa 30 de persoane ajută la îngrijirea bolnavilor. Să faci bine în ziua de astăzi nu este ușor, dar efectul asupra sufletului este benefic. Cei prezenți la întâlnire au fost îndemnați să prețuiască ceea ce le-a fost dat – familia și sănătatea și să nu uite ca din ceea ce au să dăruiască și celor mai necăjiți – un zâmbet, un sfat, o încurajare, câteva minute din timpul propriu.

Cele două activități au fost organizate de cadrele didactice: Dragoș Olimpia, Chira Brîndușa, Pop Livia, Razi Laura, Jipa Mihaela și Lele Laura, cu sprijinul doamnei directoare Orban Ilona.

prof. Laura Razi

În categoria activitati | Lasă un comentariu

Acasă pe drum. 4 ani teleleu

”Acasă pe drum. 4 ani teleleu” e cartea care m-a marcat în mod deosebit la început de an 2018, pentru că vorbește despre cei de lângă noi, cei mici și neînsemnați, cei urâți, murdari, prost îmbrăcați, analfabeți, cu handicap , romi, deținuți și așa mai departe. Dacă veți citi această carte, voi, cei care aveți un acoperiș deasupra capului, mamă, tată, mâncare în frigider, căldură  și știți scrie și citi, sunteți mai fericiți și mai binecuvântați (fără s-o știți, pentru că mereu vă plângeți de ceea ce nu aveți) decât miile de persoane care sunt într-o situație cu adevărat disperată.

Cartea e scrisă de doi jurnaliști care și-au lăsat slujbele bănoase; ea-redactor -șef adjunct la Marie-Claire, o revistă de modă ce apare în 29 de ediții internaționale și are 15 milioane de cititori în lume, el-fotograf pentru vedete, au renunțat la garsoniera lor din București și și-au luat o rulotă cu care au mers prin țară timp de 4 ani și s-au întâlnit, apoi au scris, despre situația copiilor cu handicap sau a celor analfabeți, despre comunitățile de romi, despre deținuții din centrele de reeducare sau despre cei care locuiesc pe străzi, în canale sau diferite locuri dubioase.

O să vi se pară un clișeu- ce avem noi de  a face cu acești oameni? Avem! Sunt cei ca noi, care nu au prins un start bun în viață și se învârt într-un cerc vicios; degeaba ar vrea să iasă din el, nu pot, sunt constrânși să rămână acolo și să-și gestioneze viața, speranțele, dorințele, boala și chiar moartea cu resurse inexistente.

Cei doi jurnaliști sunt Elena Stanciu și Cosmin Bumbuț. Ei au câștigat diferite burse cu care au realizat documentare pe diferite teme sau filme cu care au câș1tigat mai multe premii. Cartea a fost scoasă la editura Humanitas și costă 59 de lei. Pare mult, dar câștigul sufletesc est mult mai mare. Citiți-o și veți cunoaște o lume pe care nu ați bănuit-o, nu cea de la televizor, ci cea reflectată în dragostea, empatia și curajul de a sta alături de cei considerați paria societății și a-i umaniza, pentru a-i face să intre și în inimile noastre.

Iar ca să fiți convinși că ceea ce spun eu nu sunt vorbe mari, vă rog să intrați pe site-ul www.teleleu.eu și să citiți mărturiile de acolo.

prof. Laura Razi

În categoria diverse | Lasă un comentariu