Cine nu a auzit de regele Midas? Un rege grec care a avut o dorință măreață, la prima vedere, dar ale cărei urmări nu le-a știut prevedea. Pe scurt, și-a dorit ca tot ceea ce atinge să se transforme în aur. Era bogat, dar ceea ce avea nu-i era de ajuns. A vrut mai mult. Dorința i s-a împlinit. Tot ce atingea devenea metal prețios. Bucuria i-a fost de scurtă durată: când i s-a făcut foame și a observat că mâncarea și băutura se transformau, la rândul lor, în aur, a realizat ce dorință împovărătoare își pusese, astfel încât a renunțat la ea.
Avem și noi profesorii, o ”vocație” (a se citi ”obligație”) – ca tot ceea ce realizăm să se transforme în hârtie. Planificari, teste, schițe de lecții, fișe de interasistențe, programe școlare, fișă cu orele suplimentare, portofolii personale sau ale elevilor, proiecte școlare sau extrașcolare, tabele cu elevii, cu cadrele didactice, cu resursele materiale, cu navetiștii, cu bursierii, cu echipele sportive, cu premianții, cu participanții la olimpiade ori concursuri, cu elevii de la orele de pregătire suplimentară, cu copiii cu CES…..mai vreți? Nici pe departe lista nu s-a terminat. Facem procese verbale pentru orice lucru mărunt, aprobăm liste peste liste, facem decizii pe care le înregistrăm în registrul de ieșiri-intrări, care la rândul lui a fost înregstrat într-un alt registru de ieșiri-intrări, iar toate registrele de ieșiri-intrări le înregistrăm, la rândul lor, într-un alt registru de ieșiri-intrări, ca să le ținem evidența… Punem afișe, anunțuri, tabele, liste, semnăm în neștire, ca oameni importanți ce suntem, care ne asumăm toate aceste nimicuri care ne abat de la scopul educației. Abia mai avem timp să mai facem un plan de lecție, nu de alta, dar hârtia bate totul. Trăim sub umbrela sintagmei DOVEZI ALE ACTIVITĂȚII. N-ai dovadă, n-ai activitate.
Astăzi mi-am permis ca, timp de 10 minute, în cadrul orei de limba franceză, de la clasa a XII-a, să prezint o carte specială, Oscar și tanti roz, a cărei lectură reprezintă o lecție deosebită de viață. Dacă-i întrebați pe copii, vă vor spune că așa este. Dar nu e consemnat acest lucru nicăieri; deci, nu există. Pot să vă spun, în această logică obtuză, că am făcut atâtea lucruri care astăzi nu mai există! Am preferat doar să le fac și ele să rămână în sufletul și mintea copiilor. Dar nu e de ajuns. În ziua de astăzi suntem cu toți harnici secretari, producători de hârtii dintre cele mai felurite, cu antet și fără, tip portret și tip vedere, cu rubrici și fără rubrici, cu poze, cu grafice, cu coloane, cu date statistice, cu obiective și ținte de atins, alb-negru sau color, etc, etc, etc….. În toate acestea, unde este elevul? Cum unde? E un număr pe hârtie, un nume într-un tabel și semnătura sa confirmă că el există. Da, elevul există. Numai că noi nu-l mai vedem, de sub maldărul de hârtii sub care ne-am afundat.
(Acest articol reprezintă o opinie personală.)
prof. Laura Razi