Fiecare părinte ține minte ziua de naștere a copilului său și și-o amintește sau o sărbătorește cu drag, indiferent cum îi este copilul: bun sau rău, sănătos sau bolnav ori cu un oarecare handicap, prezent sau absent. Așa și educația – cu bune sau cu rele, la 5 octombrie e sărbătorită cu fast. Nu putem spune cu exactitate cui se datorează cele rele și cele bune, cine pe cine păgubește: noi, profesorii, pe doamna Educație, căreia, cu vajnică voință și consens, i-am putea conferi o oarecare perfecțiune (ca sistem) sau educația pe copii (pentru că nu e capabilă să satisfacă nevoile multora dintre ei, reușind astfel să le devină indiferentă)?
Nu că educația n-ar avea punctele sale tari – acest lucru e în afara oricărei discuții – doar că haina cu care e înveșmântată e lipsită de strălucire și doar cei care au perseverența de a strânge din dinți și de a o strânge în brațe (precum prințesa cea frumoasă căsătorită cu broscoiul cel urât) au șansa de a vedea ce se ascunde dincolo de cenușiul ei: o lume vie, populată de oameni și idei, în care literele, fracțiile și formulele, definițiile și schemele de tot felul se împletesc cu zâmbete și cu lacrimi, cu eșecuri și încurajări, cu speranțe și întrebări – istețe sau stupide – cu dorințe și oportunități și multe altele… Un talmeș-balmeș ale cărui piese de puzzle reprezintă tot atâtea probe prin care copilul de azi își poate construi viitorul de mâine. Precum Făt-Frumos din basme, care era mereu supus la tot felul de încercări, a căror îndeplinire îi aducea, la final, mâna prințesei și tronul împărăției.
Parafrazându-l pe filosoful Constantin Noica, ce credea că filosofia te învață să gândești și îți dă direcția adevărului, iar nu adevărul, tot așa, se poate spune că școala îți dă direcția viitorului și te lasă pe tine să-l construiești sub ce formă alegi tu.
Știu sigur că adolescenții ar aprecia mai mult ceea ce spunea profesorul și filozoful Nae Ionescu (e mult mai puțin abstract și ajunge mai repede la mintea lor): ”Școala e bună, cu condiția să n-o iei în serios.” Subscriu, dragi colegi adolescenți , pentru că nu școala e cea pe care trebuie s-o luați în serios, ci pe voi înșivă! Ea nu reprezintă decât un mijloc care să vă ducă spre sinele vostru. Și atunci când vă veți descoperi cu adevărat, când veți înțelege că viața vă provoacă și că voi nu știți cum să ripostați (fight back- sună mai bărbătește în engleză), vă veți gândi la Făt-Frumos și vă veți căuta ajutoare prin jur. De ce n-ar putea fi – zic și eu- profesorul mârțoaga cea bătrână dar vajnică la călărit, de ce n-ar fi cartea, caietul și mult iubitul internet, obiectele pe care să le aruncați în spate ca să puneți o distanță între voi și balaurii contemporani – Groaznica Indiferență, Fioroasa Plictiseală, Dulcea Lene de Luni, Marți, Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă, Duminică ( ultima e de spiță nobilă și are titlul cel mai lung)?
Ehe, dar care e recompensa, o să mă întrebați acuma? Nu știu, căutați adânc în fundul sufletului vostru, acolo unde scrie Lost and found (”Obiecte pierdute”, pentru cei ce nu cunosc engleza): o să descoperiți ceva ce nici nu știați că ați pierdut.
prof. Laura Razi