”Acasă pe drum. 4 ani teleleu” e cartea care m-a marcat în mod deosebit la început de an 2018, pentru că vorbește despre cei de lângă noi, cei mici și neînsemnați, cei urâți, murdari, prost îmbrăcați, analfabeți, cu handicap , romi, deținuți și așa mai departe. Dacă veți citi această carte, voi, cei care aveți un acoperiș deasupra capului, mamă, tată, mâncare în frigider, căldură și știți scrie și citi, sunteți mai fericiți și mai binecuvântați (fără s-o știți, pentru că mereu vă plângeți de ceea ce nu aveți) decât miile de persoane care sunt într-o situație cu adevărat disperată.
Cartea e scrisă de doi jurnaliști care și-au lăsat slujbele bănoase; ea-redactor -șef adjunct la Marie-Claire, o revistă de modă ce apare în 29 de ediții internaționale și are 15 milioane de cititori în lume, el-fotograf pentru vedete, au renunțat la garsoniera lor din București și și-au luat o rulotă cu care au mers prin țară timp de 4 ani și s-au întâlnit, apoi au scris, despre situația copiilor cu handicap sau a celor analfabeți, despre comunitățile de romi, despre deținuții din centrele de reeducare sau despre cei care locuiesc pe străzi, în canale sau diferite locuri dubioase.
O să vi se pară un clișeu- ce avem noi de a face cu acești oameni? Avem! Sunt cei ca noi, care nu au prins un start bun în viață și se învârt într-un cerc vicios; degeaba ar vrea să iasă din el, nu pot, sunt constrânși să rămână acolo și să-și gestioneze viața, speranțele, dorințele, boala și chiar moartea cu resurse inexistente.
Cei doi jurnaliști sunt Elena Stanciu și Cosmin Bumbuț. Ei au câștigat diferite burse cu care au realizat documentare pe diferite teme sau filme cu care au câștigat mai multe premii. Cartea a fost scoasă la editura Humanitas și costă 59 de lei. Pare mult, dar câștigul sufletesc est mult mai mare. Citiți-o și veți cunoaște o lume pe care nu ați bănuit-o, nu cea de la televizor, ci cea reflectată în dragostea, empatia și curajul de a sta alături de cei considerați paria societății și a-i umaniza, pentru a-i face să intre și în inimile noastre.
Iar ca să fiți convinși că ceea ce spun eu nu sunt vorbe mari, vă rog să intrați pe site-ul www.teleleu.eu și să citiți mărturiile de acolo.
prof. Laura Razi