Zilele de acum, fie că poartă numele de Valentine sau Dragobete, ne aduc aminte că iubirea e sentimentul după care tânjim mereu, mai mult sau mai putin conștient.Îl purtăm cu noi în fiecare zi, așteptând clipa în care va înflori și se va transforma într-o explozie de lumină îmbătătoare. Oricâte bagaje am avea de dus cu noi, iubirea n-o uităm acasa, pentru că nu se știe când, cum și unde va da peste noi si ne va face constienti de ceea ce suntem, dar nu știam: mai buni, mai calzi, mai umani, mai apropiați de ceilalți, dar în același timp ne va izola într-un spațiu atemporal, în care ceasul lumii se măsoară în bătăile inimii tale și ale celuilalt; iar ceea ce bate nu marchează trecerea timpului, ci sfărâmarea ființei tale în mii de sunete și culori. Pentru că iubirea nu e văzută, ea e palpabilă doar prin cele cinci simțuri – ochii văd cercul iubirii, gura simte gustul dulce-amar al timpului prezent dar și viitor, urechile aud cântecul inimii, mâinile devin păsări atinse de dor, iar trupul întreg un gând întârziat în nemurire.
Daca nu avem șansa s-o întâlnim, atunci, cum spuneam, nu vom ști cine suntem cu adevărat. Iubirea e un test care te pune la încercare: ești puternic, ești slab, reziști la suferință sau abandonezi daca sângerezi prea tare, știi să dăruiești sau doar să ceri, poți transforma egoismul în generozitate sau te învârți doar în jurul pronumelui „eu”, știi să te împărtășești cu durerile si neliniștile celuilalt sau îl vrei lângă tine doar cand e plin de bucurie și de tandrețe?
Iubirea se masoară nu în clipe, ci în tăcere și în răbdare. Daca știi să aștepti, poți avea parte de lumina din celălalt, împreună cu umbra lui. Lacrima se șterge printr-un zâmbet, iar neliniștea încape mereu într-o îmbrățișare.
prof. Laura Razi