Siguranța copiilor în mediul on-line este un subiect care preocupă multă lume în ultima vreme. Școala, pe lângă familie, are obligația de a atrage atenția elevilor asupra pericolelor ce decurg din accesarea mediului on-line, fără a se ține cont de minime măsuri de securitate.
Din acest motiv, Liceul Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău, prin intermediul d-nei consilier școlar Dragoș Olimpia, a organizat vineri, 31 martie 2017, pentru elevii cu vârste între 13 și 18 ani, de la clasa a VII-a la clasa a XII-a, o activitate de informare și prevenire privind siguranța în mediul on-line. Invitații care le-au vorbit copiilor au fost d-na Dejeu Simona, inspector de specialitate și reprezentant al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Oradea și d-l Iova Florin, de la Compartimentul de analiză și prevenire a criminalității Oradea. Cadrele didactice și elevii prezenți au fost informați cu privire la fenomenul traficului de persoane și la măsurile preventive care trebuie cunoscute și adoptate, pentru ca aceștia din urmă să nu devină victime în această situație. La rândul ei, d-na consilier școlar Dragoș Olimpia a vorbit despre importanța comunicării în siguranță în spațiul virtual.
Informarea a fost urmată de discuții libere. S-a amintit de jocul Balena albastră, care a făcut victime în rândul adolescenților și s-a pus accent pe măsurile care pot fi luate pentru a ajuta un copil care a intrat în acest joc. În acest context, a fost conturată definiția ”prietenului” pe internet și elevii au fost învățați cum să-și ”curețe” lista de nume de pe Facebook de falșii prieteni. La finalul întâlnirii, a fost prezentat filmul documentar „Nefarions”, ce tratează tema traficului de persoane.
Mulțumim conducerii Liceului Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău pentru facilitarea acestei întâlniri fructuoase pentru elevi, d-nei Dragoș Olimpia, precum și reprezentanților celor două instituții care au susținut activitatea.
prof. Laura Razi