Iubirea pentru aproapele nu rănește pe nimeni…E ceea ce spune Apostolul Pavel într-una din scrisorile sale. Printre atâtea lucruri și sentimente care ne rănesc în vremurile de astăzi, iată că există ceva care poate aduce mângâiere. E vorba bună, e privirea întrebătoare, e urechea care aude, e sufletul care-și întinde mâna către celălat și-l înfășoară în căldura iubirii. E ceea ce ar trebui să ne dorim să facem în fiecare zi, pentru a ne curăța petele de pe propriul suflet, acoperit de cele mai multe ori de zgura indiferenței față de nevoile celorlalți.
Iubirea ar trebui să fie hrana noastră sufletească. Nu cunosc cuvinte mai frumoase despre iubirea pentru cel de lânga noi, decât cele rostite de Apostolul Pavel:
” De-aș putea grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
Și de aș avea darul prorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu trufește.
Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii, se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși.
Pentru că în parte cunoaștem și în parte proorocim.
Dar când va veni ceea ce este desăvârșit, atunic ceea ce este in parte se va desființa.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, precum am fost cunoscut și eu.
Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
Dacă ai știut această pledoarie pentru iubire, atunci probabil ai recitit-o cu plăcere. Dacă nu, acum că o cunoști, lipește-o de sufletul tău, așa cum ai fixa un fluture într-un insectar și lasă-te pătruns de ea. Îți va da răspuns cu privire la calea pe care niciodată nu e prea târziu să decizi să o urmezi – de azi, de mâine, din anul care vine: să-ți iubești aproapele, dăruindu-i din avutul tău, din timpul tău, dar, mai ales, din sufletul tău.
prof. Laura Razi