Clasa a V-a B e o clasă ca oricare alta și nu prea. În primul rand, e clasa mea. În al doilea rînd, e pariul meu cu mine însămi: voi contribui la educația acestor copii, voi face din ei oameni. Începutul a fost greu. Copii din clase și medii diferite, cu concepții diferite, pe care să încerci să-i aduci la un numitor comun: traiul unul cu altul, unul lângă altul. E o sarcină extrem de grea. A conviețui înseamnă a trăi împreună. A trăi împreună înseamnă să-i consideri pe cei de lângă tine ca o familie și să te comporți ca atare. Mi-au trebuit 8 luni de zile ca să-i fac să înțeleagă ce reguli de comportament trebuie respectate. Ca orice copii, și acestia sunt răsfățați, egoiști, indiferenți, imaturi, dar în același timp sunt dornici de atenție, de afecțiune și de înțelegere. Vor să fie ascultați cu micile lor drame si vor dreptate absolută, dar numai de partea lor, nu și a celuilalt.
Răbdarea mi-a fost greu pusă la încercare. Mă confruntam mereu cu certuri, cu jigniri, insulte, uneori loviri, cu neatenție la ore, cu lipsa temelor, cu neîndeplinirea rsponsabilităților. Tot ce încercasem să aplic nu a dat roadele așteptate, până când am recurs la o solutie mai drastică. I-am amenințat că de la anul îi voi părăsi – și chiar mă gândisem serios la acest lucru – și, pornind de la neînțelegerile pe care copiii le-au avut între ei, le-am pus în față 3 propoziții, la care să mediteze și din care să faca reguli de conviețuire în clasă:
- Suntem o familie. Nu ne certăm și nu ne jignim, dar dacă se întâmplă acest lucru ne cerem întotdeauna iertare.
- Nu ne înjurăm mama.Cum te simți mergând acasă și sărutându-ți mama cu aceeași gură cu care ai înjurat-o pe cea a altui coleg?
- Sărăcia nu este o rușine.Dar să aduci jignire unui coleg mai sărac, DA! intotdeauna va exista cineva care să fie mai bogat decât tine.
Trei zile mai târziu am mers la oră si am avut o surpriză neașteptată. Spusele mele nu fuseseră degeaba. Copiii m-au așteptat cu o inimă mare din petale de trandafiri desenată pe catedră , cu un trandafir în mijloc și cu o coală mare de hârtie pe care se semnaseră cu toții, declarându-mi că mă iubesc și că suntem o familie, prin urmare, nu ne putem despărți. Au venit toți în jurul meu, m-au îmbrățisat și și-au cerut iertare. Au pus, așadar, în aplicare prima regulă, comportându-se ca membri ai unei singure familii: cei ai clasei a V-a B.
In acea oră a fost totul așa cum trebuia să fie de la început: tăcere, atenție și participare. Nu a trebuit să strig și să fac observații: era atâta liniște incât te copleșeau zgomotele de afară. La un moment dat, una din eleve m-a întrebat în șoaptă: doamna dirigintă, vă place liniștea asta?
Da, îmi place, pentru că le-am auzit inimile bătând și le-am văzut sufletele cu care încercau să îndrepte ceea ce stricaseră vorbele negândite: prietenia dintre noi. În ziua aceea, deși nu a plouat, am văzut pe cer un curcubeu.
prof. Laura Razi