”Primăvara e un miracol, dar periodicitatea lui anuală și literatura au făcut din primăvară un fapt divers, subordonat vieții sociale. Dacă odată cu primul zarzăr înflorit într-un oraș, în aceeași zi se va sinucide un bancher pe pragul falimentului, ediția specială a ziarelor locale nu va anunța înflorirea zarzărului, ci moartea senzațională a bancherului. Și, de asemenea, cetățenii vor discuta decesul omului finanței, nu zâmbetul pomului primăverii. De altfel, nici un ziar din România și Europa n-a anunțat vreodată înflorirea întâiului pom al primăverii. Doar în Japonia, înflorirea cireșilor în fiecare an e o sărbătoare tot atât de profund zâmbitoare cum pentru creștinătate a fost o singură dată nașterea în ieslele Betlehemului a copilului Isus.
Dar dacă primăvara, în loc să vină în fiecare an, ar veni la 50 de ani odată, întâiul zarzăr înflorit ar face să plângă în zâmbet ochii tuturor bătrânilor lumii și să râdă cu alte stele ochii a zeci de generații tinere care văd întâia oară povestea spusă de bătrâni, pe care cine știe dacă vor mai revedea-o.”
Aceste cuvinte îi aparțin scriitorului Ionel Teodoreanu, apărute în romanul ”La Medeleni”, scris acum 90 de ani. Încă de pe atunci, miracolul primăverii pălea în fața unui fapt divers mai senzațional. După cum constatăm tot mai des, sensibilitatea modernă s-a tocit, afinitatea pentru frumos e pe cale de a deveni o amintire… Adevărata frumusețe e sensibilă, delicată, nu întotdeauna la vedere, dar strălucitoare și acaparantă după ce ai reușit să treci de convenționalisme și să te apropii de ea fără prejudecăți. Astfel, dacă vei renunța să te gândești doar la bani și la obiecte materiale, vei vedea că frumusețea are multe alte fețe:o plimbare pe o stradă pustie, dar cu o liniște fremătătoare, o creangă înflorită ce-ți zdrelește ochii, vocea cristalină a unui copil care-ți dă bună dimineața, un zâmbet care-ți amintește de persoana iubită, mirosul de pâine caldă ce te întoarce într-un moment din trecut, o frântură de melodie care ți se lipește de suflet, încât simți aproape cu durere, dar și cu recunoștință, că trăiești, că pur și simplu trăiești…
Și noi suntem un miracol. Ne naștem o dată, dar murim în fiecare secundă, după ce am trăit-o. Miracolul e pentru ceilalți, nu pentru noi înșine. Fiecare dintre noi suntem bucuria cuiva, tristețea cuiva, speranța cuiva, amintirea cuiva: un curcubeu de emoții pe care-l putem păstra pentru noi sau îl putem dărui celorlalți, așa cum soarele își împarte razele pentru toți.
prof. Laura Razi