Grija pentru prezent și viitor

A face voluntariat e o acțiune din care toată lumea are de câștigat. Ca dovadă, organizarea Campionatului de voluntariat pe tema reciclării selective, desfășurat în perioada 24 septembrie – 15 noiembrie 2016, în localitatea Suplacu de Barcău. Proiectul ecologic intitulat ”Grija pentru prezent și viitor” a fost inițiat de Liceul Tehnologic Nr.1 împreună cu Asociația Părinților și Profesorilor ”Proeducație” GRI Suplacu de Barcău și susținut de către OMV Petrom. Obiectivul principal  a constat în educarea și conștientizarea  copiilor, tinerilor și adulților din comună cu privire la importanța reciclării selective a deșeurilor și a efectelor asupra mediului înconjurător pe termen lung.

Pe de altă parte, pentru a stimula participarea elevilor, un alt obiectiv al proiectului de voluntariat a fost dotarea claselor cu mobilier nou. La finalul acțiunii, elevii școlii au reușit să adune  8.058 kilograme de hârtie, 7.245  kilograme de sticlă, 3.514 kilograme de peturi și 21 kilograme de aluminiu, așadar un total de 18.838 kilograme  de deșeuri. Pentru o reușită deplină, toate clasele s-au mobilizat pentru a implica și locuitorii comunei în acest proiect. Oamenii au fost anunțați din timp asupra acestui proiect, prin pliante împărțite de elevi, precum și și prin informări verbale.

Cea mai harnică s-a dovedit a fi clasa a VII-a B, care a strâns 5.682 kilograme de deșeuri.Din banii strânși de pe urma vânzării deșeurilor colectate, va fi achiziționat mobilier școlar pentru elevii acestei clase.

În cadrul proiectului, au mai fost organizate activități atractive, precum: concursuri de desene pe teme ecologice, de creare de obiecte din produse reciclabile și o paradă a modei cu haine concepute tot din deșeuri reciclabile.

prof. Laura Razi

Acest articol a fost publicat în activitati. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *